Roza amintirii

Când scumpa tara mea mi-am parasit,
Ce pururi îmi yâmbea în daruire,
Când singur eu din rai m-am izgonit,
Lasând prieteni buni si fericire.

Când jalnic îngânam un bun ramas,
Acelor plaiuri ce ma bucurara,
Când lacrimi îsi catau în ochi popas,
Ca ploaia calda-a unui vis de vara.

Un ram, cum mai frumos un altul nu-i,
Vrând la plecare-un dar sa-mi faca înca,
Plecându-se îmi dete-o floare-a lui;
Si-am înteles tacerea lui adanca.

"Când vrei sa plângi, nu plânge-n vânt, pierdut,
Ci peste aceste gingase petale!"
Asa vroia sa spuna darul mut.
Si trist m-am asternut pe lunga cale.